Lucrurile încep să existe pe măsură ce vorbim despre ele. Cerul de toamnă a apărut când mi-am dat seama pentru prima oară că are o altă culoare decât cea obişnuită. E culoarea singurătăţii. A plecărilor grăbite. Dar este şi o culoare a aşteptării. Fiecare poate aştepta ceea ce doreşte.
Eu culeg nuci, struguri, măceşe. Fac must şi murături sofisticate. Plănuiesc o prăjitură "Greta Garbo" din prima tranşă de miez de nucă uscat îndeajuns ca să poată fi măcinat. Între timp, vorbesc cu câinii, cu pisicile, cu găinile. Cunosc fiecare dialect în parte. Da, dialect, animalele toate vorbesc o limbă a lor, comună. Când ajung seara în bibliotecă mai şi citesc sau chiar scriu. Duminică am citit însă toată după-amiaza. Nici nu trebuie mai mult ca să parcurg acest roman al lui Golding, "Dublu limbaj". A fost o lectură plăcută despre ultima Pythie de la Delphi. De fapt, cartea este despre sfârşitul unei epoci. Pythia-Arieka gândeşte în termeni destul de moderni, aş zice, sau poate femeile nu s-au mai schimbat de pe vremea Greciei antice. Un personaj interesant Pythia, dar mi-a plăcut şi Ionides. Am vrut să fac poză cărţii, să o pun aici, dar acumulatorii mei au murit, aşa că am căutat o imagine pe net. Cuvintele "dublu limbaj" au scos din adâncurile reţelei multe poze cu politicieni. Interesant, nu-i aşa?
