luni, 4 februarie 2013

Lumile lui Boris Vian


„O capră de pe marginea drumului le făcu un semn cu coarnele şi Angel se opri.
-         Urcă, zise el.
Capra sări în maşină şi se aşeză pe platformă în spatele lor.
-         Toate fac autostopul, explică Angel. Şi, cum n-am niciun motiv să mă pun rău cu ţăranii...
Nu-şi termină fraza.
-         Înţeleg, zise Jacquemort.
Ceva mai încolo luară în maşină un porc. Cele două animale coborâră la intrarea în sat şi se îndreptară fiecare spre ferma lui.
- Dacă stau liniştite, mai zise Angel, au dreptul să se plimbe. Dacă nu, sunt pedepsite şi bătute. Şi sunt închise, apoi mâncate fără să li se mai facă vreo judecată.”

"Smulgătorul de inimi" - Boris Vian