Am simţit de mai mult timp dorinţa de a reciti „Tunelul”. M-a intrigat cândva, la prima lectură, dar de atunci s-au suprapus peste această carte celelalte volume ale autorului, „Despre eroi şi morminte” şi „Abaddon, exterminatorul”.
Juan Pablo Castel şi Maria Iribarne mi s-au părut iraţionali acum douăzeci de ani. Puteam şi atunci să respect lucrurile complicate, dar consideram că o iubire adevărată nu poate fi decât simplă şi solară.
Între timp am crescut.
Asta nu înseamnă că sunt total de acord cu Juan Pablo sau că Maria nu mă mai enervează. Dar înţeleg perfect miracolul privirii aruncate printr-o fereastră îngustă dincolo de care se află o persoană de vis pe care descoperi că o cunoşti de mii de ani. Stăm cuminţi fiecare în fereastra noastră, în tunelul nostru, aşteptând să fim văzuţi.
"Tunelul" şi aici.
