Am terminat „Papagalul lui Flaubert” şi pot spune cu siguranţă că nu este una din cărţile pe care le voi reciti vreodată. E o demostraţie de tehnici narative, are câteva ziceri memorabile, dar nu m-a făcut să tresar în niciun fel. Până şi naratorul se întreabă:
„De ce ne deşteaptă scrierile dorinţa de a-l vâna pe autor? De ce nu ne vedem de treabă? De ce nu ne sunt suficiente cărţile?”
Nu ştiu de ce.
