Nu, nu vă gândiţi chiar la Shakespeare!
De fapt voiam să traduc „zadarnicele chinuri ale... curăţeniei”.
Terminasem totul, casa lucea, mai trebuia să aplic undeva în a patra dimensiune bradul împodobit, care altfel nu ştiu unde ar putea să încapă.
Numai că ieri pe la prânz m-am trezit cu o maşină în curte: venise Moşul! Andrei al meu zâmbea radios: îmi cumpărase o piesă de mobilier la care visam îndrăzneţ, în ciuda crizei. Nu m-a putut pune în gardă nici măcar cu câteva minute înainte, deoarece Romtelecom programase o defecţiune în reţea.
Aşa m-am trezit din visul de care spuneam. Cu băieţii de la firma de transport intrând în casa mea strălucitoare plini de un noroi negru (pe cand afară era îngheţat bocnă), noroi care a marcat cu nişte urme chiar epice bejul delicat al covoarelor de pe hol.
Au plecat val-vârtej – Andrei fiind în timpul serviciului, iar eu m-am putut bucura în linişte privind dezastrul. Trebuia să eliberez trei corpuri de bibliotecă, să mut cărţile, să scot toate covoarele, fiindcă seara urma să vină cineva să ne ajute să aşezăm mobila la locul ei, să duc nu se ştie unde florile aduse pe coridor, să...
Toată curăţenia mea a fost zadarnică: Vanish pentru covoare, Domestos pentru gresie, soluţie pentru parchet... adio.
