vineri, 13 noiembrie 2015

"Aşteptarea Penelopei"





La marginea mării
Ard nopţile în mine mirodenii,
Stau dreaptă pe ţărmul statornic şi te-aştept.
Dar timpul mă ţese cu păianjeni la tâmple
Şi-o secetă mare mi-e gura uitată.
Ridică-ţi corăbiile pe vânturi mai bune!
Gleznele-mi cresc tot mai mult în ţărână,
Sângele mă zideşte în prunduri tot mai adânc.
Luna, ca un câine bătrân, zorile-mi latră,
Şi rădăcini de ape au ochii mei pe ape căutând.
Nu vei găsi la întoarcere
Decât o amforă de piatră, la ţărmul statornic aşteptând.
Ascult la ţărm, lângă alge cu miros de moarte,
Glasul peştelui uriaş care ţine pământul în spate :

"De-atâta singurătate, carnea ta de flacără şi vânt
Se va risipi prin lume, ca o sămânţă fără pământ,
Oasele tale, lungi, cântătoare
Se vor preface curând în ulcioare,
Ceţuri mâloase îţi vor putrezi vârsta braţelor frumoase."

Îmi acopăr auzul cu valurile mării foşnitoare
Şi mă dezbrac de sânge, ca de petale, o tulpină de floare,
Dreaptă, rămân pe ţărmul potrivnic,
Amiaza apune-n mine ca-ntr-o grotă adâncă.
Seara, albatroşii mă-mbracă-n aripi,
Crezându-mă stâncă.

Ligia Tomşa