Deşi afară e primăvară de-a binelea, o anumită inerţie a zilelor de iarnă m-a reţinut înăuntru, astfel că am reuşit să citesc acest excelent roman scris de o autoare americană cu rădăcini indiene, Jhumpa Lahiri. Cred că şi volumul ei de debut, „Interpret de maladii” este foarte bun, conţine nouă povestiri pe care le-aş citi cu multă plăcere.
Doamnelor, citiţi „Porecla”, pe domni îi îndemn spre această carte doar dacă au curajul să citească proză feminină, adică proză de calitate, care nu spune neapărat cuvinte mari, dar care exprimă lucruri profunde.
Cât despre porecle, este un fenomen cunoscut peste tot în lume. În zona în care mă aflu exista un obicei care e posibil să se fi pierdut: numele de botez al copilului nu mai era rostit niciodată, decât la cristelniţă. Rămânea secret. Tot restul vieţii, acelei persoane i se spunea în alt fel, în buletin apărea un alt nume.
Profesorul de folclor căruia i-am relatat situaţia, a explicat că este vorba despre rămăşiţele unei vechi credinţe conform căreia un om nu poate fi vătămat de duhuri dacă nu i se cunoaşte numele adevărat.
„Ce e un nume?”
Nomen est omen?
