Alexandru mi-a amintit de „Prometeu descătuşat”, drama în versuri scrisă de poetul englez Percy Bysshe Shelley, a cărui viaţă m-a fascinat din studenţie.
Tânărul romantic, exaltat a trăit arzând ca o torţă până la aproape treizeci de ani. A influenţat o pleiadă de scriitori între care Oscar Wilde, Thomas Hardy, G.B. Shaw, Yeats. A scris poezie, dar l-a fascinat teatrul.
Poemul său dramatic „Prometeu descătuşat” depăşeşte în viziune pe Gothe, căci eroul principal, Prometeu, întruchiparea geniului uman, se purifică prin suferinţă, se înalţă prin iubire şi transcende forţele răului.
Nu ştiu însă dacă autorul, Shelley însuşi, a avut parte de acest miracol.
S-a căsătorit la nouăsprezece ani cu Harriet, dar, după numai trei ani de căsătorie îşi părăseşte soţia însărcinată şi fiul şi fuge cu iubirea vieţii lui, Mary, cea care îi va fi a doua soţie şi va deveni cunoscută ca autoare a romanului gotic „Frankenstein”.
Harriet se sinucide înecându-se şi cuplul de îndrăgostiţi se poate căsători, dar fiul lor William, născut pe 24 ianuarie 1816 moare în prima copilărie, ca şi cel de-al doilea copil, o fetiţă, Clara, care se stinge la 24 septembrie 1818. Abia al treilea copil va trăi, fiul Percy Florence.
Poetul moare în condiţii suspecte, pe când traversa marea între Livorno şi Lerici, iar trupul său este incinerat pe plaja pe care l-au purtat valurile, lângă Via Reggio. Inima sa a fost recuperată de pe rug, neatinsă de foc, şi păstrată de Mary tot restul vieţii ei.
Pe mormântul lui Shelley este scris:
„Nu s-a stins nimic din el,
Ci doar marea l-a schimbat
În ceva bogat, ciudat.”
