Vreme este

Pentru că ai scris pe Babel despre Macondo, m-am gândit inevitabil la „Veacul de singurătate”, iar când mă gândesc la o carte, îmi apar în minte alături de ea o impresie, un gust, o nostalgie...

Azi mi s-au înfăţişat îmbrăcate în cuvintele Ecclesiastului:

„M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.”

Ştiu că nu acesta era citatul pe care l-ai fi aşteptat, Sandu. Dar încă mai citesc aşa:

„Sunt drepţi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor nelegiuiţi şi sunt păcătoşi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor drepţi.”

Însă „mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor”, să ne aducem aminte că

„vreme este este să iubeşti şi vreme să urăşti, este vreme de război şi vreme de pace.”

De-am socoti bine când e vremea pentru toate, pentru că „zilele nostre s-au împuţinat” şi „dimineaţa ca iarba va trece”...

Pentru visatori

Un citat din altă carte, dar tot de Llosa, o carte pe care mi-ai scris ceva despre acordarea premiului Nobel.
Citatul e de pe coperta a patra, m-am gândit mult la aceste cuvinte:
"Oamenii nu trăiesc numai din adevăruri. Ei au nevoie şi de minciuni: de cele pe care le inventează de bună voie, nu care le sunt impuse, de cele care se prezintă aşa cum sunt, nu deghizate în veşmintele istoriei. Ficţiunea le îmbogăţeşte existenţa, o completează şi, un timp, îi salvează de condiţia lor tragică, omenească: aceea de a visa mereu mai mult decât ceea ce pot realiza cu adevărat."
Eşti un visător, nu-i aşa?

Vietile fericite sunt scurte?

"Oricât de curajos ar fi un om, nu e curajos în toate împrejurările.”

Casares

Ingrediente

Carti din Biblioteca Babel.

"Jurnal din războiul porcului"

Îmi place mult spotul publicitar pentru VISA, cel cu bătrânelul care aleargă să întâmpine o bucurie şi, pe măsură ce se apropie de ea, întinereşte.

Cred că într-un fel, cam aceasta ar putea fi una din temele romanului „Jurnal din războiul porcului”: există lucruri, oameni, fapte, trăiri care ne pot întineri, pentru că aşa cum se spune, „tinereţea şi bătrâneţea sunt doar stări de spirit”.

Şi totuşi, la începutul romanului Casares mi s-a părut că încearcă să ne convingă de faptul că bătrâneţea e o boală ireversibilă, ba chiar şi contagioasă. O boală ai cărei purtători merită să fie eliminaţi pentru asanarea societăţii.

*

Acum îmi vine să râd când îmi amintesc de epoca premergătoare adolescenţei când citeam ridicând din sprâncene volumele din colecţia rombului. Dacă descopeream că autorul şi-a ales protagoniştii mai cărunţi, mai maturi, pufneam nemulţumită: cum adică?! Cine mai poate iubi la cincizeci de ani, când deja la treizeci e doar o fosilă ambulantă?

*

„Oamenii înşişi, odată morţi, încep să fie personaje de vis pentru cei care le supravieţuiesc; apar şi dispar din mintea acestora întocmai ca nişte vise care au fost foarte adevărate, dar pe care nu doreşte nimeni să le asculte.”

*

Care ar fi soluţia pentru ca să fim ascultaţi şi atunci când nu mai suntem decât personaje de vis? Să murim tineri, chiar dacă avem o sută de ani.

Întunecări, iluminări şi Thomas Mann

Thomas Mann - 6 iunie 1875 - 12 august 1955 

Capsula Timpului

O capsulă a timpului poate să conţină lucruri de nerecunoscut, însă, dacă găsim cititorul potrivit, acesta va şti să desluşeacă legăturile de taină între părul tuns al păpuşii Doly şi părul tuns la necaz, legătura între colecţiile de cutii şi fetiţa uitată în lada patului.

Prima capsulă a timpului am construit-o în copilărie, am ascuns acolo părul lui Doly, păpuşa americană, sperând ca aşa va continua sa crească suficient cât să-mi fac o perucă. Îmi plăcea şi mie să mă costumez, să port măşti, adică să probez identităţi, iar o perucă era un element exotic pentru mine, iar mai târziu şi pentru cineva care declama versuri în grădină. Crescând, mi-am dat seama că cea mai straşnică dintre toate capsulele timpului e cea construită din cuvinte. Cuvintele pot ascunde minunat orice secret părând că-l dezvăluie şi doar un cititor anume va primi Mesajul.

Un jurnal este o capsulă a timpului, pot şi azi să deschid fereastra spre ziua terminus 5 septembrie 1980.

O capsulă a timpului bine înzestrată e ca o cameră cu comori.  

"Dacă Îl cauţi, L-ai şi găsit deja"

Suav...

E posibil ca un volum care a trecut cândva prin mâinile unui cunoscut să ajungă la mine în mod cu totul şi cu totul întâmplător după ce acea persoană s-a despărţit – din cine ştie ce motiv – de carte? E posibil ca eu (mai precis Andrei) să cumpăr cartea de la un anticariat din alt capăt al ţării?

Iată că DA!

Întâmplarea... Întâmplarea?

„Bebeluşul”.

Cum se face că am deschis o carte cu acest titlu?

După mai multe episoade horror, mi-am zis să citesc ceva suav şi, cum Andrei a venit de la anticariat cu titluri noi, mi s-a părut că „Bebeluşul” va exorciza din mintea mea toată „materia întunecată”.

Bineînţeles că am pornit de la ideea că e felul acela de carte – „numai pentru amatorii genului”, iar cum eu nu mă încadrez în categoria respectivă, adică a persoanelor care se extaziază pe stradă în faţa unui cărucior cu bebe inclus (deja mă simt arătată cu degetul!), a fost o surpriză plăcută să descopăr că autoarea a ştiut să evite capcanele care i-ar fi transformat scriitura într-un curs dulceag de puericultură suprasaturat de amor matern. Deşi subiectul „de nişă” era periculos, cartea are părţi bune care vin din umor şi din tonul ironic. Şi nu are mai mult de o sută zece pagini, deci cam cât ţine ploaia de la mijlocul zilei.

Cel mai mult mi-au plăcut trimiterile la alte texte: „The Turn of the Screw”, „Cimitirul animalelor”, „În căutarea timpului pierdut”, „Beloved”, „Geniul divin”.

Şi în al doilea rând mi-a plăcut nonşalanţa cu care Marie Darrieussecq îşi etalează feminismul: bărbatul de lângă ea are o singură calitate, identitate: e tatăl bebeluşului. Oare domnului respectiv i-o fi plăcut trebuşoara asta când a citit cartea, mă întreb amuzată.

Păi da, „e important să ştii să-l alegi pe celălalt părinte al copilului tău” – ca să pun şi-un citat.

Alt citat din carte, AICI.

În rest, de citit pentru cine va avea de-a face în viitorul apropiat cu bebeluşi.

Virus

În ultimul timp s-au intensificat atacurile viruşilor. Eu am capturat unul AICI.

Demonul din cutia neagra

LINK

Geografia onirică

Ai visat vreodată cărţi?

Ai visat că te afli într-o bibliotecă imensă în care volumele sunt vii? Eu am visat aşa ceva şi de aceea mi-a plăcut citatul pe care l-am scris aici din „Cartea viselor” de Kerouac.

Deşi pare mai mult un experiment literar, există legături subtile între visele pe care autorul le notează în această carte cu un stil extrem de fluid, foarte potrivit unei atmosfere onirice.

Acestă lectură mi-a întărit impresia că visele sunt un labirint al existenţei. Trăim mai multe vieţi simultan, suntem în mai multe locuri deodată, ceea ce facem aici schimbă câte ceva acolo şi invers. Poate aceasta este explicaţia alegerilor stranii pe care uneori le facem. A deciziilor pe care le luăm şi apoi ne întrebăm „de ce?”.

Eşti sigur că acum eşti în stare de veghe?

Eşti sigur că nu acesta e visul?