Pentru că ai scris pe Babel despre Macondo, m-am gândit inevitabil la „Veacul de singurătate”, iar când mă gândesc la o carte, îmi apar în minte alături de ea o impresie, un gust, o nostalgie...
Azi mi s-au înfăţişat îmbrăcate în cuvintele Ecclesiastului:
„M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.”
Ştiu că nu acesta era citatul pe care l-ai fi aşteptat, Sandu. Dar încă mai citesc aşa:
„Sunt drepţi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor nelegiuiţi şi sunt păcătoşi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor drepţi.”
Însă „mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor”, să ne aducem aminte că
„vreme este este să iubeşti şi vreme să urăşti, este vreme de război şi vreme de pace.”
De-am socoti bine când e vremea pentru toate, pentru că „zilele nostre s-au împuţinat” şi „dimineaţa ca iarba va trece”...
