Plouă pe zăpada murdară și e frig. Câinii și pisicile casei mă consideră cumva pe mine vinovată de această stare de lucruri și îmi cer din priviri să pun capăt odată vremii dezolante. Ba, când am fost la găini mi s-a părut că și ele gândeau același lucru: „Mamă, vino-ți în fire! Termină cu experimentele astea caraghioase și fără sens!” Mustrări tacite am primit și de la florile din grădină, așa că m-am refugiat în casă, la o cană de ceai pe care-l beau citind ultimele pagini din „Chipul tău, mâine”; uneori ridic privirea și mă uit la grădina mea, la dealul împădurit din spatele Topologului, la zăpada care nu se dă topită. Mi-am găsit aliat într-o zambilă înflorită pe balcon și care nu are nimic să-mi reproșeze.
Javier Marias se așează încet, dar definitiv printre autorii mei preferați.
