Cu o poftă nebună am început să citesc „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” și aveam pe undeva senzația că-mi va aduce aceleași satisfacții ca și „Ochi de pisică”, volumul Margaretei Atwood. Totuși, asta nu s-a întâmplat, pentru că „romanul” s-a terminat după câteva pagini, era doar o povestire, și atunci mi-am amintit de indignarea ta când Munro a câștigat Nobelul: „cum poate să ia premiul acesta o scriitoare care n-a scris măcar un roman?”
Tot de povestiri am avut parte și din cealaltă carte cumpărată la anticariat (într-un raid prin orașul copleșit de parfumul teilor în floare). M-am tot gândit dacă nu cumva poveștile acestei indience spun de fapt altceva, anume că femeile rămân fetițe în sufletul lor.
*
„Ceartă, indiferență, tăceri prelungite” sunt simptomele pe care le menționează Jhumpa Lahiri în cazul soților care nu se potrivesc, pe când Alice Munro povestește despre cum a așteptat câțiva zeci de ani, ascunsă în labirinturile minții soției sale, pedeapsa pentru un soț infidel. Două volume de povestiri care au fost refugiul meu timp de mai multe zile și pe care le recomand cu plăcere!
