vineri, 19 ianuarie 2018

Jurnal


Mai nou, mă trezesc devreme. Așa am colecționat câteva poze interesante cu răsăritul soarelui de peste deal. Așteptarea prelungită a luminii m-a adus iar în situația de a ofta după câmpuri largi, deschideri generoase spre orizont, însă dealul de dincolo de Topolog e un dat care nu se va schimba pe parcursul vieții mele. După cafea și hrănit pisici, sunt relativ liberă cam două ore. Lucrez înverșunată la proiectul care nu mă mai lasă în pace. Care va fi rezultatul? Nu știu. Poate nici nu contează, important este că m-am capacitat. Se zice că sunt puse deoparte surprize plăcute pentru cei care știu să aștepte. O să aștept.
*
În agitația inevitabilă a fiecărei zile am nevoie de aceste momente de singurătate deplină în care să-mi pun ordine în gânduri. Altfel simt că încep să mă dizolv sub acțiunea corozivă a mediului.
*
Nu am mai citit nimic, deși citesc toată ziua. De fapt recitesc cărți mai vechi. Periodic mă apucă această nevoie a recititului. Îmi aduc aminte de o carte și simt o poftă de ceva anume prezent printre rândurile ei, cum mi s-ar face poftă de o mâncare. Nu mă pot abține, sunt o pofticioasă.
*
Fac planuri pentru primăvara care sper să vină în forță și cât mai devreme. Îmi spun că merită să rabd iarna, doar pentru plăcerea de a întâmpina o altă primăvară. Mirosul acela special, inefabil al primăverii, serile care cresc, pădurea trezindu-se în spatele casei... da, pentru toate astea accept iernile.
*
Colecția mea de pietre care stârnește zâmbete și nedumeriri printre ochii care apucă s-o vadă... Ieri cineva mi-a scris pe facebook niște cuvinte atât de frumoase despre o piatră, încât mi-a crescut inima. Cam așa stau lucrurile: pentru orice, trebuie găsit omul care se potrivește. Unii găsesc frumusețea într-o piatră, alții într-o poezie. Cei mai fericiți sunt aceia care pot găsi frumusețea oriunde.