sâmbătă, 14 ianuarie 2017

„Părul verde, verde fața, ochii de argint ca gheața...”


Ultimul timp mi l-am petrecut scufundată în anul 1Q84. Revenirile obligatorii în 2017 mi-au produs confuzie și disconfort. Îmi place foarte mult Haruki Murakami și evident că voi citi tot ce-mi cade în mână, dintre cărțile acestui autor, dar asta nu mă poate opri să spun că acest ultim roman al său, ultimul de pe lista celor citite de mine, nu este nici pe departe capodopera lui. Cred că a încercat să mulțumească pe acei cititori care voiau să rămână cât mai mult în lumile imaginate de el. Romanul este în multe locuri redundant. Anumite elemente care dădeau farmec stilului acestui scriitor sunt aici prea explicite și devin puțin obositoare ca o femeie care și-a dat cu prea mult parfum. Însă chiar și așa, Murakami rămâne pentru mine unul dintre scriitorii preferați.


Și eu cred în minuni.