marți, 20 septembrie 2016

Când să-i citim pe clasici?


Cu o mare plăcere - pe care acum nu o mai regăsesc - i-am citit pe clasicii literaturii universale de pe la 13 ani până la finalul liceului. Sigur, nu pe toți, doar cărțile care existau în casă și în sărăcuța Bibliotecă Județeană din acele timpuri. Acum mi-e tare greu să mă mai lipesc de un autor clasic. Sfatul meu pentru elevi este să-i citească pe clasici cât mai devreme. Din păcate, piața de carte a fost invadată de așa-numitele romane pentru ”young adults” dar de o valoare literară îndoielnică. Bine, citiți și din astea, dar între două cărți serioase.
Poate că pentru a gusta din nou clasicii, trebuie să mai îmbătrânesc puțintel.