"Cheia labirintului"

Până la urmă orice text este un cifru şi orice carte - un labirint din care, aşa cum spune Howard Hendrix, cititorul iese schimbat. Când spui "labirint" nu poţi să nu te gândeşti la Minotaur. Însă unor călugări din cine ştie ce abaţie medievală nu le-a plăcut asociaţia cu mitul păgân şi au decis că labirintul nu se poate referi la construcţia lui Dedal, nici la oraşul Troiei, din care s-au salvat supravieţuitorii ca dintr-un labirint, ci la cetatea Ierihon, cea la care a ajuns poporul ales după patruzeci de ani de rătăcire prin pustiu.

  Urbs Jericho

Rătăcirile omeneşti prin felurite labirinturi sunt după cum se vede o ocupaţie destul de obişnuită. Tocmai am reuşit să termin şi eu de parcurs labirintul lui Hendrix, am ieşit din palatele memoriei închipuite de el şi recunosc că am găsit cam de toate între paginile romanului său. Chiar şi pe Henry David Thoreau cu al său "Walden" de tristă amintire pentru mine.

  Cetatea Ierihon

Este prezent în romanul lui Hendrix şi Giordano Bruno, care era să fie şi unul din personajele mele, adică închis într-un labirint al meu. În vremuri de mult trecute, pe când scriam texte (citeşte "construiam labirinturi") împreună cu cineva drag, aveam obiceiul să ne aşezăm pe covorul din camera noastră de la Alba şi să deschidem la întâmplare Dicţionarul Enciclopedic. Trebuia să ne alegem un personaj istoric de pe pagina unde se deschisese tomul şi să-l transformăm în personaj literar. Aşa am scris eu o încâlcitură cu Giordano Bruno şi Girolamo Frescobaldi, povestioară care poate că mai există pe undeva, în universul paralel din podul casei.

Giordano Bruno  Girolamo Frescobaldi