miercuri, 21 mai 2014
"Marile speranţe"
La îndemnul celui mai bun prieten, care este şi primul cititor al textelor mele, (tu eşti acela, Sandu), mi-am făcut curaj şi am început să scriu un roman. De fapt am început încă de anul trecut, dar fără să ştiu, odată cu povestirea "Întâlnire pe câmpul cu maci" care a început să crească şi să crească, astfel încât textul iniţial nu mai este acum decât un capitol din ceea ce se va numi, când va fi gata, "Tunelul de la capătul lumii".
Am început mai nou să scriu şi de mână şi să transcriu după aceea la calculator, dar numai din plăcerea de a sta afară, la masa din grădină, în cântec de păsărele şi mireasmă de salcâm şi soc.
Un fragment din roman va apărea în revista "Fantastica" la sfârşitul lunii iunie. Între timp lucrez şi la o povestire pentru o antologie ce se anunţă deosebită: "Romanian Cthulhu", închinată scriitorului american H.P. Lovecraft şi pornită de Mircea Pricăjan şi Mihai Adăscăliţei.