„Nimic nu s-a schimbat. Indivizi de neimaginat ne mint întruna şi fac ce vor cu noi! Nu s-a schimbat nimic de când am ţipat atunci în boxele de bagaje! Suntem în altă boxă, una mult mai mare, cu iaz în mijloc şi cu piscină. Sunt animale drăguţe şi petreceri şi oameni în costume de baie, muzee, cinematografe şi spitale mentale, dar tot o boxă e! Dacă dai toate astea la o parte, una după alta, până la urmă dai de pereţii ei! Şi dacă încerci să te caţări pe zidul ăsta, să sari peste el, ăia care stau sus, rânjind, te împing la loc înăuntru. Când îţi revii din leşin ţi se spune că acolo e o închisoare sau un spital, zidul e bine ascuns. Dincolo de copiii drăgălaşi cu părul lung, dincolo de plantele decorative şi de piscină, şi de peştii exotici, şi de picturile de pe pereţi, şi de femeile dezgolite cu pielea moale, dai de un zid. Paznicii stau la pândă într-un turn de veghe atât de înalt, încât te dor ochii dacă te uiţi la el. Dacă se risipeşte pentru o secundă ceaţa plumburie, se întrezăresc zidul şi turnul de pază şi poţi să te enervezi sau să te sperii oricât, tot nu poţi face nimic! Şi dacă sub impulsul panicii sau al furiei încerci să te mişti, să faci ceva, te aşteaptă azilul, închisoarea şi urna funerară. Nu există decât o singură cale, să distrugi tot, să o iei de la capăt după ce ai transformat totul în ruină.”
Ryu Murakami
