„Ştia că Polly era aceea care avea cea mai mare nevoie de el. După ce se ţinuse scai de ea vreo câteva zeci de zile şi ascultase ce-i spunea şi urmărise ce făcea, domnul Osache a înţeles că era, în aceeaşi măsură ca el, prizonieră a împrejurărilor. (...)
Polly îşi iubea casa, dar nu-l iubea pe Dick. Pentru domnul Osache era foarte limpede că aşa stau lucrurile şi cu toate că Polly încă n-o ştia, n-avea să mai treacă multă vreme până când adevărul o va izbi drept în faţă. De aceea avea nevoie de domnul Osache şi dat fiind că el o iubea mai mult decât pe oricare altă persoană în viaţă, era bucuros să-i servească de confident şi cutie de rezonanţă. Nu mai exista nimeni altul care să îndeplinească acest rol şi, deşi nu era decât un biet câine care nu putea nici s-o sfătuiască, nici să-i răspundă la întrebări, simpla lui prezenţă era suficientă pentru a-i da curaj să facă anumiţi paşi pe care altfel nu i-ar fi făcut.”
Este o carte pentru cei care nu iubesc câinii şi doresc să se trateze.
Se poate citi despre ea şi aici.
