Cum spuneam, bunul-simţ şi modestia nu pot rămâne nerăsplătite pe lume, mai ales într-o lume de basm aşa cum este cea a editurii Reader’s Digest.
În mod firesc, nu am fost noi câştigătorii audi-ului, ceea ce ne-a ferit fără să bănuim de cine ştie ce accidente şi amenzi, dar am obţinut dreptul de a concura mai departe.
Şi am câştigat!
Am câştigat nesperata oportunitate de a cumpăra o carte scumpă, dar mai ales UTILĂ, la jumătate de preţ, restul suportându-l editura în semn de aleasă preţuire şi înaltă consideraţie pentru clienţii fideli.
Putea fi ratată o asemenea şansă? O, nu! Chiar dacă preţul la jumătate depăşea rata la una din băncile noastre…
Cartea ne-a sosit prin poştă, evident însoţită de pleiada de cupoane, tichete, oferte, pliante, poze… era o promisiune de rezolvare a tuturor problemelor din viaţa de zi cu zi.
Am răsfoit-o cu mult interes. Am aflat cum să întreţinem şi să încărcăm bateria maşinii, regulile de folosire ale aspiratorului de praf pentru rezultate optime, cum se confecţionează coifuri de hârtie sau cum se dau pasienţe. De câte ori nu ne loviserăm de aceste probleme fără ieşire?! Iată că de acum, cu ajutorul editurii mântuitoare eram salvaţi.
Singura neplăcere a apărut în momentul în care poştaşul ne-a avertizat că trebuie să instalăm o cutie mai mare la poartă, întrucât nu are unde să ne mai lase corespondenţa. Plicuri cu oferte de carte, cu invitaţii la concurs, cu veşnicele cupoane răzuibile, cu pozele pentru decupat şi lipit sufocau de-a dreptul căsuţa poştală.
Ne abonaserăm şi pe trei luni la revista lor care, după ce că se adresa unei categorii de vârste foarte, foarte fragede, mai avea şi pagini lucioase!
Atunci Andrei mi-a spus: „Dragă, ajunge!”
Am vrut să sfârşim relaţia ignorându-le generoasele oferte, dar n-a fost uşor. Până când nu am trimis câteva mailuri insistente cu rugăminţi mai întâi, apoi cu ameninţări, nu am fost lăsaţi în pace.
