sâmbătă, 22 octombrie 2016
Lecturile lunii
Nu știu sigur dacă voi termina de citit luna asta „Un cer mai mic”, am început-o, dar sunt prinsă în alte activități. Voiam să spun că am citit cu plăcere eseul lui Ernst Cassirer, deși am renunțat cu ceva timp în urmă la cearta și incertitudinile filosofilor de care am avut timp să mă satur la facultate. Însă această carte am citit-o de dragul persoanei care mi-a dăruit-o. Mi-am notat în caietul de lectură câteva citate, din care nu voi aminti aici decât pe acesta:
„Frumosul este Infinitul reprezentat într-o manieră finită.”
„Tăceri fluide”
-------------------------------
„Atît de subţiri sunt, uneori, graniţele
dintre ceea ce sîntem,
acum,
şi ceea ce nu vom mai fi,
încît intrăm, fără să ştim,
în tăceri fluide,
de unde doar o voce a cuiva, ce ni s-a dedicat cu totul
ne mai poate întoarce.
Simţim chemarea ei dintr-un trecut
în care locuiam
şi care, parcă speriat,
de acele tăceri fără capăt,
ne inundă cu atîtea amintiri,
că putem face drumul îndărăt,
purtînd păreri de rău şi chemări abia născute,
şi promisiuni
despre care n-avem de unde şti
că s-ar fi împlinit vreodată,
dintre ceea ce sîntem,
acum,
şi ceea ce nu vom mai fi,
încît intrăm, fără să ştim,
în tăceri fluide,
de unde doar o voce a cuiva, ce ni s-a dedicat cu totul
ne mai poate întoarce.
Simţim chemarea ei dintr-un trecut
în care locuiam
şi care, parcă speriat,
de acele tăceri fără capăt,
ne inundă cu atîtea amintiri,
că putem face drumul îndărăt,
purtînd păreri de rău şi chemări abia născute,
şi promisiuni
despre care n-avem de unde şti
că s-ar fi împlinit vreodată,
timpul, ştiai şi tu,
e doar mătase fărîmiţată
peste o voluptate feroce.
e doar mătase fărîmiţată
peste o voluptate feroce.
Eram blînzi ca sacrificaţii,
după ce au întrevăzut
liniştile fără sfîrşit.”
după ce au întrevăzut
liniştile fără sfîrşit.”
AUREL PANTEA
duminică, 16 octombrie 2016
Despre singurătate cu Nino Palumbo
Ce se întâmplă
într-o arhivă? Se stochează în afara timpului anumite informații. Arhivarul
este o persoană specială. Mă întreb dacă J. Saramago va fi citit romanul lui
Palumbo, căci mi se pare că între Jose, arhivarul lui Saramago și Domenico
Chessa, arhivarul lui Nino Palumbo există o asemănare incontestabilă.
Singurătatea alienantă în care trăiesc, aspirația spre comuniune, spre
întâlnire, spre comunicare la nivel profund cu o altă ființă sunt principalele
coordonate sufletești ale celor doi. Arhiva mai are însă și o altă
caracteristică, este un fel de organism monstruos care scufundă individul în
cel mai deplin și de nedepășit anonimat.
Arhiva băncii comerciale la care lucra domnul Chessa și Arhiva Generală
a Stării Civile din „Toate Numele” de Saramago par mecanisme vii, coșmarești,
apărute dintr-o lume kafkiană.
Aveai toată
colecția Globus, mă întreb dacă ai citit „Ziarul”. Dacă mi-ai fi pus în față
citatul de mai jos, aș fi crezut că e din „Toate numele”.
„Nu văzuse
niciodată oameni intrând într-o bancă, prezentându-se la ghișee, făcând
operațiuni. În sectorul său ajungeau, în cele din urmă, numai documentele
acelor operațiuni; și el nu reușea să vadă, dincolo de aceste petece de hârtie,
mai mult sau mai puțin umplute cu semne de mașină și de stilou, liniile, ochii,
ființa celor care veneau să le completeze la bancă. Nici nu-l interesau prea
mult. La etajul al cincilea se simțea oarecum la adăpost de toate loviturile
dușmănoase pe care societatea i le-ar fi putut da. De fiecare dată când
încercase să intre între oameni și să se simtă, să se considere unul dintre ei,
avusese parte de necazuri și de lacrimi. Era mai bine să stea deoparte, să-i
iubească așa, de la o distanță pe care ei înșiși o cereau, o impuneau. Cât
suferise și cât suferea! Pentru că, cine putea să vadă până în adâncul ființei
sale, de când, încă școlar, încercase, de mai multe ori, să intre în jocul colegilor
o dată ieșind chiar cu disperarea în suflet?! Și mai tîrziu, ca tânăr, apoi ca
bărbat matur, făcând mereu tentative de apropiere, în timp ce în sufletul său
nu se stinsese încă durerea pentru ceea ce suferise.
Chiar și acum căuta
pe cineva să-l privească măcar de aproape și să-l simtă o ființă ca și el.”
Mă gândesc acum la
asemănările dintre o bibliotecă și o arhivă. Și cred că punctul lor de
întâlnire este „Enciclopedia morților” de Danilo Kis.
sâmbătă, 1 octombrie 2016
A fi
„A fi peste mormîntul verii,
Sedus de viaţă ca de-un dor
Mînz tînăr degustînd lumina
Sălbatic şi nerăbdător.
Să crezi că nu există moarte
Că morţii sunt numai un fel
De fluturi adormiţi de muzici
Şi-nchişi în bile de oţel.
A fi uitat de toată lumea
A fi iubit de cine vrei
Cînd vin să te-ncălzească noaptea
Fragile, turmele de miei.
A fi pe-un cîmp uitat de lume,
De smog uitat şi de maşini,
Tu singur duelînd în aer
Cu săbiile unor crini.
A şti rîzînd, că sînul tandru
Rotit în porţelan etern
Se surpă-n el pînă devine
Mormînt al laptelui matern.
Şi peste toate, ca un tigru,
Să treci rîzînd şi să te minţi.
Şi cînd ameninţă zăpada
S-o-ntîmpini cu o floare-n
dinţi”.
Citesc versuri de Mircea Micu aduse înaintea ochilor mei de Cella; mă gândesc la data de 20 iulie 2010. Abia acum, privind în urmă, îmi dau seama ce vremuri fericite trăiam atunci...
vineri, 30 septembrie 2016
marți, 20 septembrie 2016
Când să-i citim pe clasici?
Cu o mare plăcere - pe care acum nu o mai regăsesc - i-am citit pe clasicii literaturii universale de pe la 13 ani până la finalul liceului. Sigur, nu pe toți, doar cărțile care existau în casă și în sărăcuța Bibliotecă Județeană din acele timpuri. Acum mi-e tare greu să mă mai lipesc de un autor clasic. Sfatul meu pentru elevi este să-i citească pe clasici cât mai devreme. Din păcate, piața de carte a fost invadată de așa-numitele romane pentru ”young adults” dar de o valoare literară îndoielnică. Bine, citiți și din astea, dar între două cărți serioase.
Poate că pentru a gusta din nou clasicii, trebuie să mai îmbătrânesc puțintel.
duminică, 18 septembrie 2016
Invenția lui Morel

La un moment dat ajungem să ne întrebăm de ce am întâlnit un om sau altul pe drumul vieții. De la toți avem de învățat și pe toți îi putem învăța câte ceva. Dar numai unul singur e omul destinului, cel care ne poate schimba complet viața. Fericiți cei care și-au întâlnit omul destinului! Firul pe care-l urmăm în labirintul vieții poate fi întins și de o carte, nu doar de un om. O carte perfectă, o carte desăvârșită, dar o carte ermetică pentru unii cititori. ”Invenția lui Morel” este o astfel de carte. Poate fi citită în mai multe chei, dar una singură deschide cu adevărat calea spre miezul ei.
Din 2011, de cand mi-ai vorbit despre ea, am dorit s-o citesc, dar abia sâmbătă, pe 17 septembrie 2016, mi-a adus-o un înger.
Azi toată lumea scrie și foarte mulți își publică opera pe deplin încredințați de valoarea ei. Mai citește cineva o carte despre care Jorge Luis Borges spunea că e perfectă?
joi, 18 august 2016
luni, 15 august 2016
Cartea Preacurată
"Cartea Preacurată în care trup s-a scris
Cuvântul
se închide și se mută punându-se întru ale
Fiului curate mâini."
joi, 11 august 2016
Cărți care prostesc copiii!
În niciun caz eu nu aș cumpăra această inepție unui copil. Dați click pe imagine pentru a mări. În colțul din dreapta sus scrie "pașaport pentru lectură". Vă asigur că este de fapt un pașaport spre tâmpirea copilului dumneavoastră.
Mai scrie acolo că ar fi o lectură potrivită pentru copii între 4 și 6 ani. Total greșit! Citiți textulețul inept și îmi veți da dreptate. Dacă e pentru copii mici, "exercițiile de recunoaștere a cuvintelor" nu au ce căuta, nu au ce căuta nici englezismele încă neasimilate, iar dacă este pentru copii mai mari, textul este fără conținut. La 4 ani, tata îmi povestea "Capra cu trei iezi", "Ursul păcălit de vulpe", "Povestea porcului", toate povești și basme din folclorul românesc. Nu am nimic împotriva împrumuturilor, dar hai să nu împrumutăm tâmpeniile! Citiți-le copiilor povești de Andersen, citiți-le povești de Ch. Perrault sau de alți autori recunoscuți și nu are nimeni de obiectat. Însă prostia de mai jos nu dezvolta imaginația copiilor, nu le stimulează gândirea, ci dimpotrivă. Unde sunt basmele românesti de o frumusețe tulburătoare, fie că sunt basme populare sau culte? Unde sunt "Făt-Frumos din lacrimă", "Greuceanu", "Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte"? Chiar trebuie să le uităm ca să citim mizeria asta?
vineri, 5 august 2016
Centaurul la potcovar
Inceputul cartii lui Updike m-a dus cu gandul la aceasta scena si la aceasta postare. Am o problema cu John Updike, nu am putut citi niciuna dintre cartile lui, pana la "Centaurul". Iata insa ca acest roman mi-a fost un fel de fir al Ariadnei, ca sa raman si eu in zona mitologica. Daca m-ar intreba cineva ce gand imi staruie in minte dupa lectura, as spune ca nu pot scapa de senzatia de zadarnicie. John Caldwell, profesorul care il intruchipeaza pe centaurul Chiron, se lupta cu un destin care nu ii rezerva nici glorie, nici maretie tragica, ci este de o banalitate ucigatoare. Oricat ar da din maini incercand sa nu se inece, inutilitatea oricarei incercari nu face decat sa-l descurajeze si mai mult. Nimic nu i-a reusit in viata. De pecetea care i-e pusa in frunte nu poate scapa, desi se straduieste sa inteleaga de ce soarta ii este atat de potrivnica si il intreaba despre asta pe pastorul March, insa nu primeste un raspuns. Peter, fiul profesorului, copil aflat la inceput de drum, nu banuieste ca pecetea asta - a zadarniciei - sta si pe chipul lui, deocamdata sub forma unor pete de psoriazis. Unora li se da totul, altora nimic, asta e viata. Si, cu toate acestea, centaurul se transforma in constelatie. John Caldwell este simbolul unui tip de om care sta sa dispara cu totul, mai ales azi, in epoca smecherilor.
miercuri, 13 iulie 2016
"Piatra filosofala"
Nu e nevoie de nu stiu ce alchimii ca sa descoperi piatra filosofala. Unii au gasit-o departe de lumea dezlantuita, in viata simpla si austera, altii a trebuit sa se catere in tot felul de sisteme filosofice sau chiar in copaci, ca sa culeaga de acolo rodul mult ravnit.
Ca sa nu mai bat campii, mai ales fara diacritice, voi spune ca imi place "Piatra filosofala", imi place scrisul Margueritei Yourcenar, are ceva linistitor, aparent, ca o apa calma la suprafata si strabatuta de curenti periculosi la adancime.
Poate ca voi reveni cu citate din roman, sau poate ca nu. Deocamdata notez atat:
"Dumnezeu va sterge intr-o zi din inima oamenilor toate legile ce nu izvorasc din dragoste."
Amin!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

























