miercuri, 22 august 2012

"Abatorul cinci"


„Rosewater era de două ori mai deştept decât Billy, dar el şi Billy se confruntau în acelaşi mod cu aceeaşi criză. Ambii descoperiseră că viaţa e lipsită de sens, în mare parte datorită celor văzute în timpul războiului. Aşa, de pildă, Rosewater împuşcase mortal un pompier în vârstă de paisprezece ani, luându-l drept soldat german. Aşa merg lucrurile. Iar Billy asistase la cel mai mare masacru din istoria europeană, care a fost bombardarea Dresdei. Aşa merg lucrurile.
Prin urmare, amândoi încercau acum să se reinventeze pe ei şi să-şi reinventeze propriul univers. Literatura ştiinţifico-fantastică le era de mare ajutor.
Într-o zi Rosewater îi spuse lui Billy ceva interesant despre o carte care nu era ştiinţifico-fantastică. Şi anume, că tot ce se poate şti despre viaţă se găseşte în „Fraţii Karamazov” de Feodor Dostoievski. „Dar în prezent nici asta nu mai ajunge”, adăugă Rosewater.
Altă dată Billy îl auzi pe Rosewater zicându-i unui psihiatru: „După părerea mea, veţi fi foarte curând nevoiţi să inventaţi o groază de minciuni noi şi frumoase, pentru că altfel oamenii pur şi simplu nu vor mai vrea să trăiască”.

vineri, 17 august 2012

"Niciunul din noi nu este el însuşi"


„Galip s-a simţit ca bărbatul care se dorea a fi în copilărie şi din ai cărui ochi ţâşneau raze X: vedea sensul tainic ascuns în măruntaiele lumii. Deşi literele de pe panourile publicitare ale magazinului de covoare, restaurantului ori cofetăriei, prăjiturile, cornurile, maşinile de cusut şi ziarele din vitrine indicau, de fapt, toate, al doilea sens – cel perceput de el – nefericiţii care rătăceau pe trotuare ca nişte buimaci trăiau la strâmtoare, nutrindu-se cu primul sens care le rămăsese, pentru că-şi pierduseră amintirile legate de celălalt univers al cărui mister îl cunoşteau odată, aşa cum se întâmplă cu cei care au uitat ce înseamnă dragostea, fraternitatea, eroismul şi care se comportă potrivit celor văzute în filme pe asemenea teme.”

"Cartea neagră" şi aici.

marți, 7 august 2012

Despre iluzii şi despre Mister Nobody




"Totul se poate schimba în orice moment, dintr-o dată şi pentru totdeauna."  Paul Auster

vineri, 3 august 2012

"Papagalul lui Flaubert"


Am terminat „Papagalul lui Flaubert” şi pot spune cu siguranţă că nu este una din cărţile pe care le voi reciti vreodată. E o demostraţie de tehnici narative, are câteva ziceri memorabile, dar nu m-a făcut să tresar în niciun fel. Până şi naratorul se întreabă:
„De ce ne deşteaptă scrierile dorinţa de a-l vâna pe autor? De ce nu ne vedem de treabă? De ce nu ne sunt suficiente cărţile?”

Nu ştiu de ce.

luni, 30 iulie 2012

"Tunelul"


Am simţit de mai mult timp dorinţa de a reciti „Tunelul”.  M-a intrigat cândva, la prima lectură, dar de atunci s-au suprapus peste această carte celelalte volume ale autorului, „Despre eroi şi morminte” şi „Abaddon, exterminatorul”.
Juan Pablo Castel şi Maria Iribarne mi s-au părut iraţionali acum douăzeci de ani. Puteam şi atunci să respect lucrurile complicate, dar consideram că o iubire adevărată nu poate fi decât simplă şi solară.
Între timp am crescut.
Asta nu înseamnă că sunt total de acord cu Juan Pablo sau că Maria nu mă mai enervează. Dar înţeleg perfect miracolul privirii aruncate printr-o fereastră îngustă dincolo de care se află o persoană de vis pe care descoperi că o cunoşti de mii de ani. Stăm cuminţi fiecare în fereastra noastră, în tunelul nostru, aşteptând să fim văzuţi.




"Tunelul" şi aici.

miercuri, 25 iulie 2012

Căutări


„Ceea ce îl interesa la poveştile pe care le scria nu era legătura lor cu lumea, ci relaţia lor cu alte poveşti.”

„Trilogia New York-ului” este o căutare a „cuvântului ce exprimă adevărul”. Pentru că a găsi acest cuvânt înseamnă a te găsi pe tine, întrucât, nu-i aşa?, ein mann, ein wort.
Lectura a fost una deosebit de plăcută pentru mine care ador trimiterile spre alte lecturi.
Nu ştiu cum se face şi pe ce căi labirintice ale subconştientului mi-a venit, dar, de la primele rânduri ale „Oraşului de sticlă”, s-a trezit în memoria mea Eco. Poate pentru că personajele sale sunt şi ele prinse tot în căutarea adevărului şi descifrarea semnelor. Poate pentru că Eco atrage atenţia asupra primejdiilor acestui demers – „nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudenţă decât adevărul” – şi are dreptate, iată ce păţesc cei plecaţi în aventura de a-l descoperi, Daniel Quinn, dl. Blue, scriitorul din „Camera încuiată”...
A căuta adevărul înseamnă a te căuta pe tine. Dar nu eşti în fiecare clipă altul? Aşa ca Paul Auster- Daniel Quinn- William Wilson- Max Work- Peter Stillman? Ce ne este dat să găsim la capătul căutării, dacă această căutare se presupune că are un final?
Am fost însoţită în toate aceste gânduri de Robinson Crusoe, singur pe-o insulă a uitat să vorbească, „Walden”, apropierea de natură, de adevărata viaţă, „Litera stacojie” pentru lupta dintre adevăr, minciună şi asumare, „Toate numele” pentru obsesia lui Jose de a căuta, de a urmări semnele lăsate de altă persoană, „Don Quijote”, pentru lupta împotriva unei lumi care a despărţit cuvântul de esenţa lui şi multe altele, prezente prin trimiteri subtile ale naratorului.
Chiar vorbeam ieri cu cineva despre cuvinte şi despre felul cum trebuie spuse sau tăcute.
O minciună este şi ea tot un cuvânt, însă atenţie! „O minciună nu poate fi anulată niciodată. Nici măcar adevărul nu este de ajuns.” – asta încearcă să demonstreze Auster.

luni, 9 iulie 2012

Tot pe cont propriu




Unul din miturile personale pe care am avut ocazia să-l verific de mai multe ori, zice că orice carte vine la mine cu un scop anume. Unele pentru mesajul lor ca întreg, altele chiar şi numai pentru învăţătura scurtă a câtorva rânduri scrise.
Cred că acest volum al lui Radu Mareş a venit la mine din mai multe motive. (e una din cărţile găsite la tomberon) În primul rând, titlul se potriveşte ca o mănuşă, deşi mie îmi plac titlurile acestui autor clujean în general: „Deplasarea spre roşu”, „Când ne vom întoarce”, „Pasărea Paradisului”, „Cel iubit”, „Manual de sinucidere”.
Invidiez personajul din acest roman pentru posibilitatea de a conversa cu prietenii, la o cafea, despre cărţile citite: ce răsfăţ! O asemenea îndeletnicire pare astăzi o frivolitate, o pierdere de timp sau chiar mai rău...